Exista o întreaga traditie a ceea ce se numeste literatura licentioasa, urcand din antichitate (Ovidiu în Ars amandi) pana la Balzac (Contes drolatiques). Spiritele pudibonde însa pot sa fie socate pana si de anumite pasaje din Biblie, ca sa nu mai vorbim de carti ca Halima sau Decameronul. Ca atenteaza la pudoare li s-a reprosat lui Baudelaire si Flaubert; pentru acelasi motiv, Joyce si Henry Miller au fost lunga vreme autori interzisi în tarile cu limba anglo-saxona. Ultimul, ca sa se apere de eticheta pornografie' aplicata romanelor sale, cita cuvintele lui Theodore Schroeder, care si-a consacrat viata luptei pentru libertatea cuvantului: Obscenitatea - sustinea el - nu se gaseste în nici o carte, în nici un tablou, ea e întotdeauna o calitate a spiritului celui care citeste sau priveste'. Schroeder are indiscutabil dreptate atunci cand e vorba despre opere artistice reusite, fiindca aici scenele socante ori verdeata limbajului au o functie estetica, sunt necesare expresivitatii literare si plastice. Pornografia apare doar acolo unde efectul poetic nu intervine si e urmarita stricta excitare sexuala pe cale scriptica sau vizuala. (Ov. S. Crohmalniceanu)